combustii şi maxime

Optica triptică

Evenimentele și trăirile noastre zilnice sunt de obicei predeterminate, deoarece trăim într-o sferă deja configurată și teritorializată. Pentru a evada din acest tempo relativ ne construim un malaxor prin a cărei optică surprindem trei momente care la prima vedere par banale, dar care  într-un sfârșit par a demonta acest tempo de care este vorba mai sus. Aceste trei momente sunt întâlnirea, apropierea și despărțirea pe care aș încerca să le descriu cât mai prozaic și mai simplu, deoarece se pare că acestea ar fi caracteristicile lor de bază.

Întâlnirea este de fiecare dată preconcepută deoarece ea se bazează pe întâmplător, niciodată nu suntem la patru ace cu ideile și părerile noastre când ne îndreptăm spre o întâlnire, fiindcă parcurgem de fapt un drum spre un necunoscut, iar ce e mai candid și onest decât să ai toate opiniile hazardate îndreptându-te înspre obscur. Ea își stabilește un spațiu, iar noi stabilim limitele acestuia prin particularizarea lui sau mai bine zis prin însușirea lui. Odată ce am parcurs acest proces și ne-am baricadat în spațiu  putem spune că am ajuns în preajma intermediarului care este apropierea.

Apropierea este zona turbulenței de opinii, gesturi, disimulatori ne menține în convențional și suspendare se poate spune că ea este starea autentică a mefientului. Aici sunt pregătite și întemeiate toate treptele pentru cunoașterea și recunoașterea reciprocă, aici se respiră,  se râde, se plânge aici se asamblează și se cuplează toate la un colosal mecanism numit contradicție. După ce totul se lasă cu o saturație puternică, ajungem la un ultim moment acesta fiind despărțirea.

Despărțirea se realizează prin înăbușire, rest și absență ea închide acest ciclu cu un impact entropic  lăsând o amprentă ireversibilă. Datorită despărțirii putem reveni tot timpul la aceleași stări menționate mai sus găsind acele lucruri dragi, familiare și comune nouă.

La sfârșitul acestor stări ne întrebăm cu ce ne-am ales și dacă acest triptic mai merită deschis vreodată sau lăsat închis pentru totdeauna, în acel moment survine pe neașteptate senzația că am reușit să înfăptuim o prietenie care nu poate fi zdruncinată de nimeni și de nimic.



2 comentarii la articolul „Optica triptică“

  1. Oau!

  2. Așa-i că-i tare, Mutter? E intens, speram să fie așa.
    Din păcate, nu întotdeauna se sfârșește cu o prietenie de nezdruncinat, mai ales atunci când peste tot s-a lăsat cu o „saturație puternică“.
    Andrei, nu tu decizi dacă merită sau nu :)

Lasă un comentariu