gânduri des-fătate

Bancul bun și omul copt

Curioasă treabă-s planurile astea!

Fără răgaz mintea noastră coace planuri și-și clădește niște posibile realități viitoare de te miri cum ne putem înțelege unii cu alții. Îmi pare că o dată cu înaintarea în vârstă domeniul fanteziei își pierde din grandoarea pe care-o are în copilarie și ne creează falsa impresie că ne-am înfipt într-o realitate obiectivă în care învățăm să fim datori și să datorăm câte ceva oricărui om cu care interacționăm; învățăm să ne bucurăm numai (și numai) după ce ne-am făcut norma zilnică de suferință, calvar, dispreț, depresie ș.a.m.d. Iar de care cumva, primim din senin ceea ce ne-am dorit vreme îndelungată, începem să ne facem procese de conștiință, să ne convingem că nu merităm cu adevărat acel lucru sau, ne iscodim binefăcătorul (dacă e cazul) să-i găsim motivele ascunse pentru care ne face acest bine și aici, imaginația ― renegată la vama copilariei cu lumea adulților ― își reintră frumușel în drepturi schimbând fața situațiilor pe care le trăim. E un pic trist că ajungem să dăm la schimb palate din basme, personaje cu puteri fantastice, animale și plante cuvântătoare pe niște meschinării și conspirații la fel de închipuite care au totuși o singură mare putere: ne subminează încrederea în sine și astfel, din cauza fricii de a nu fi spulberați de cine știe ce amenințare ne-așteaptă după colț, devenim exemplare veritabile ale speciei în floare pe tot globul: anxiosul singuratic. Tot așa, adică prin planuri, se poate ajunge și la o altă specie des răspândită, anume: răzbunătorul. Ăsta e omul care a ajuns la fundul sacului cu toleranță, care și-a văzut visele spulberate și-acum, cu ochii mijiți, pândește orice ocazie de-a arăta el celorlalți cu cine au de-a face.

Ce ar fi dacă omul copt, adultul, care în urma unor deziluzii își înalță pereți în jurul lui pentru a nu mai fi rănit în viitor, ce ar fi dacă nu s-ar mai teme în avans pentru ceea ce va să fie? Ce ar fi dacă ne-am folosi imaginația pentru a ne înfumuseța prezentul și nu pentru a plănui defensive cu stil? Ce ar fi atunci? Am fi mai surprinși de dezamăgiri? Nu cred…oricum niciodată nu suntem suficient de pregătiți pentru ceva ce e normal să doară. În schimb, cred că ne-am simți mai confortabil cu trecutul nostru, am putea fi curioși pentru viitor și probabil, fiind mai prezenți în viața noastră de zi cu zi, am putea să ne înțelegem unii pe alții și nu doar unii cu alții.
Şi pentru ca râsul e un bun cuantificator al prezentului, citiți acum bancul bun:

Era o vreme când prin pădure bântuia o sărăcie lucie. Ce mai, nu se găsea aproape nimic de mâncare. Într-o bună zi, un iepuraș anemic și înfometat se plimba visând la morcovi, varză, salată și alte delicatese. Când, dintr-o dată, ce-i văzură ochii? În mijlocul drumului zăcea un coș cu ouă. Iepurașul se frecă la ochi, se ciupi de urechi să se trezească și văzând că nu are halucinații se apropie, pipăi și exclamă:
- Este!
După ce își reveni din șocul suferit iepurașul începu să numere ouăle… Erau 50!

Iepurașul începu să-și facă planuri cum să le gătească mai bine și ajunse la concluzia că soluția optimă este omleta. Plin de bucurie iepurașul se îndrepta spre casă când îl fulgeră un gând: „Bine, dar el era un iepuraș mic și în tigaia lui nu ar încăpea o omletă de 50 de ouă.“ Apoi iepurașul își aminti de prietenul său ursul care, fiind așa mare trebuia să aibă și o tigaie pe măsură în care iepurașul și-ar fi putut face omletă dorită. Așa că iepurașul plecă la urs să-i ceară tigaia.Pe drum începu să se gândească: „Ursul mă va întreba la ce-mi trebuie o tigaie așa mare… Hmm… dacă îmi zice să-i dau 10 ouă? “Iepurașul se gândi că îi mai rămân 40 care ar fi fost oricum destule pentru el. Mai merse ce mai merse când un alt gând îi trecu prin cap: „Bine, dar dacă îmi cere 20?…Eh, oricum și 30 de ouă mi-ar ajunge să mă satur“. Dar peste puțin timp se opri din nou: „Dar dacă îmi cere 30 de ouă?… Îmi rămân 20…Mă satur și cu atâtea.“ Şi apoi iar se opri: „Bine, dar dacă îmi cere 40 de ouă… dar dacă mi le cere pe toate și nu mai îmi rămâne nimic?…aaa, sau poate mă mănâncă și pe mine !!!“ Între timp, iepurașul ajunsese la casa ursului. Sună furios la ușa lui și când ursul, nedumerit îi deschise ușa iepurașul țipă la el:

- Auzi ursule, du-te dracului cu tigaia ta cu tot!



Un comentariu la articolul „Bancul bun și omul copt“

  1. Omul bun și bancul copt, mai curând…

Lasă un comentariu