gânduri des-fătate

Lumea, pentru copiii încă nenăscuți

Va fi odată ca niciodată, că dacă nu ar fi nici nu v-aș povesti, va fi o zi în care voi, pulbere stelară, veți veni pe planeta Pământ pentru a trăi ca om între oameni, vă veți naște din om, veți crește și veți cunoaște lumea așa cum vă va apărea vouă, fiecăruia în parte, îi veți cunoaște pe ceilalți și într-un moment care nu se poate prezice veți muri, veți dispărea din realitatea aceasta…

Eu nu îmi mai amintesc clar ce se întâmplă înainte să începem să existăm ca ființe umane și deci nu pot să vă spun decât cum decurge viața în corp fizic, în timp terestru și în spațiul tridimensional; am să vă povestesc ce urmează după momentul în care două celule create ingenios și aparținând unor corpuri diferite, fuzionează, fac o mică scânteie, suficient de puternică însă cât să pună în mișcare niște forțe uriașe ce încep să construiască un nou corp: vehiculul nostru în călătoria pe Terra. Toată treaba asta cu scânteia e de fapt clipa în care un suflet nou se plantează într-un pântec de femeie și, ajutat de natură, începe să-și umple forma eterică cu materie.

E important să țineți minte că viața corpului are la capetele ei două perioade bine delimitate de restul desfășurării sale și că această simetrie se păstrează oarecum în tot ceea ce veți întâlni în lume.
Prima fază a existenței unui om se desfășoară în interiorul unui alt om. Ființa care ne găzduiește un timp în corpul ei se numește mamă, iar ființa cealaltă, fără de care nu s-ar fi produs scânteia se numește tată. Mama e prima noastră casă și în momentul în care suntem prea mari ca să mai locuim în ea, facem tot ce ne stă în putință ca să o părăsim; vor mai fi și alte case pe care le vom părăsi, dar despre acestea, mai târziu. E greu să te desparți de mica lume care te-a protejat atâta vreme, dar e ceva (nu știu sigur ce!?) care ne asigură că acolo, undeva, e lumina, e mirosul, culoarea, sunetul, gustul, simțim deodată că vrem să vedem, că vrem să știm la ce ne folosește corpul pe care l-am construit cu atâta migală, știm că acolo, afară, e motivul pentru care am hotărît să venim aici: viața trăită! …acest ceva ne împinge înspre adevărata intrare în lume: nașterea .

Așa începe fiecare om! Ceea ce se întamplă de aici înainte nu se poate spune cu siguranță, diferă foarte tare de la unul la altul și chiar dacă sunt anumite chestiuni luate drept generalități, acestea se pot doar povesti din pățite și auzite, am să vă spun și dintr-acestea, dar acum, ca să înțelegeți de ce nu încep încă să vă înșir aceste chestiuni, vă voi vorbi puțin despre singura certitudine pe care o avem în trăindul nostru: moartea. Fără să știm când, cum, unde sau de ce și indiferent de timpul scurs de la scânteia primă, cu toții ne îndreptăm înspre clipa în care ne vom părăsi propriul nostru trup.
Ştiu că e greu de acceptat că ne chinuim atât pentru corpul nostru, că ni-l dorim și ni-l îngrijim fără să știm când îl vom părăsi, dar dacă reușiți să vă aduceți mereu aminte că noi suntem pulbere stelară întrupată pe Pamânt, venită să cunoască viața de om între oameni, atunci și numai atunci veți putea sta treji în conștiința voastră, veți ști să primiți darurile și durerile vieții, veți învăța, veți deveni și voi mame sau tați și vă veți putea savura călatoria prin lume.

Pe altădată!

L.A.C.



2 comentarii la articolul „Lumea, pentru copiii încă nenăscuți“

  1. prima parte mi-a adus aminte de Mr. Nobody..

  2. Am văzut și eu Mr. Nobody (ieri)… și mi-a plăcut.
    Mersi pentru indicație.

Lasă un comentariu