banda lui möbius

Nu e cazul… cuiva

De obicei, actualitățile mă depășesc. De data asta însă, lumea e prea cu susul în jos, așa că pot să mă simt și eu, măcar o dată, în apele mele. Ca un pește. Sau un navigator… Ce se întâmplă cu internetul? Tocmai când aș fi crezut că avatarurile de prin lumea largă și-au dat mâna și s-au înțeles cam cine fură și cine se preface că nu vede, peste tot (zic Facebook și altele), au loc (sic!) întâlniri (sic!) ca să se protesteze(sic!) împotriva ACTA. Așa cum vedeți că se întâmplă și prin comunitatea noastră, mai mult sau mai puțin virtuală…

ACTA este cea care, mai nou, hotărăște soarta tuturor site-urilor și ne împiedică să facem cu internetul ce ne place mai mult. Ce am vrea noi și ce vor ei? Păi, cred că e simplu. Noi vrem ca internetul să rămâna gratuit, să putem download-a de pe site-uri furăcioase și să inventăm tot felul de chestii despre noi pe profiluri ispititoare… Ceea ce au făcut ei, cu un profun simț anti-democratic, a fost să își delimiteze sferele de interes, cam ca atunci, în Al Doilea Război Mondial, când Germnania și Rusia și-au împărțit între ele biata Polonie, ducând-o de nas… Cu ACTA și politicile de confidențialitate Google, ne-am convins deja, acești mișei s-au hotărât de mult, chiar și înainte să facă publice intențiile; așa că protestați voi, ăăă adică noi… pe teritoriile șeicilor intenetului, pentru buzunarele lor, inevitabil…

Stă la mintea cocoșului, cred, să înțelegem că acești oameni au prins de oportunitate, ca în orice altă afacere și, când au văzut larga disponibilitate a publicului, efectiv dependentă de intenet, și-au aplicat măsurile de austeritate închizând porțile, în speranța a bani mulți. Desigur, ACTA nu are nicio rațiune pe termen lung. (Aproape) gratuitatea internetului convenea tuturor, tuturor le aducea mai mult profit să se „reclame“ pe internet și chiar nimeni nu se supăra să se afișeze, așa, gratis. Nu știu cât de multă transparență își mai doresc oamenii aceștia, de se înscriu într-un fel de spionaj industrial… S-ar putea, spre surprinderea lor și încrederea mea, ca majoritatea oamenilor să prefere a renunța la serviciile web și să se informeze, distreze, în altă parte…

Oricum, după ce cred că am clarificat teoriile acestea conspiraționiste, cum Kant subiectul transcendental, atrag atenția asupra celuilalt aspect. Este vorba de acele noi politici de confidențialitate, care cred că în curând vor fi adoptate de toate paginile web importante. Dacă le-ați citit, ele vorbesc de faptul că tehnologiile de comunicație vor trece ușor sub controlul statului, chiar statului-națiune. Acest lucru s-a mai întâmplat o dată, atunci când literele au fost acaparate de stat sub forma legii, care a făcut posibilă, printre altele, educația… Dacă e adevărat ce spun, în spatele acestor încercări nu se află doar o capitalizare a informației, ci și o încercare de dezvoltare tehnologică pe care web-ul încă nu a probat-o…

Rațiunea poate fi și una de ordin, să zic, lingvistic. Dacă ați observat, majoritatea paginilor de căutare pot opera doar cu structuri sintactice și morfologice. Deși acum 30 de ani am fi crezut că este imposibil chiar și atât,  și mai ales la o asemnea viteză, visul acelor techno-geeks era să creeze o interacțiune reală om-calculator. E o intenție deloc ascunsă, e clar din ceea ce citim din politici și noii termeni… Ceea ce îi lipsește internetului este, însă, capacitatea semantică. Oricât de multe cuvinte și oricât de explicite ar fi cele pe care le scrieți în motorul de căutare, internetul nu este capabil: să plaseze în context, să înțeleagă intenții și să vă răspundă nici măcar cu acuitatea unui copil de 5 ani. Tind să cred că una dintre așteptările acestui secol este aceasta, ca internetul să fie capabil de răspunsuri cât mai asemănătoare oamenilor. Pentru aceasta este nevoie, evident, de o imensă bază de date și de foarte mult timp. Schimbările de pe internet pot să ateste și acest aspect, căci, în viziunea mea, ceea ce vor să facă tipii aceștia nu este decât un fel de psihologizare a calculatoarelor, ca în câțiva ani să existe o comunicare verbală, explicitativă, pe domeniile web. Aspectul nu e de neglijat, deoarece îi pune în prim plan pe cei cu dizabilități (ex: orbi), care nu pot utiliza internetul în forma în care se prezintă în momentul de față.

Chiar dacă ne rămân ascunse hotărârile luate în cadrul ACTA sau ceea ce vor de fapt să facă cu datele noastre, cei care țin în frâie soarta paginilor web nu cred că vor risca să își piardă publicul, din cele două motive: pierd bani și interes și, apoi, pe singurii care sunt capabili să le furnizeze modelul semantic. Dar dacă le iese și pot face pe polițiștii astfel încât totul să fie transparent, birocratic, în conformitate cu drepturile și libertățile omului și de autor,  și în toate acestea se includ și pe ei, eu, una, am să le recunoasc meritele și am să spun că au făcut un mare bine omenirii…

 



Un comentariu la articolul „Nu e cazul… cuiva“

  1. Da, e cumva pertinent punctul de vedere al tău, dar ia în considerare că ACTA vizează și domenii externe internetului, cum ar fi comerțul cu medicamente. Prin asta eu înțeleg că e posibil ca din toate alea 15 -sau câte- companii europene care produc ibuprofen sub diverse nume comerciale să dispară 14 și să fim nevoiți să cumpărăm cu toții ibuprofen 200 la 52 de lei pentru că Givenchy deține patentul, sau ceva de genul.
    După părerea mea, acea “psihologizare a calculatoarelor” de care vorbești va fi (dacă va fi), în cel mai bun caz, un efect implicit în cadrul adevăratului scop mișcării, să-l numim, dacă vrei, “psihologizarea banilor”. Astfel, corporații ca Google vor putea să-ți vâre sub nas reclame foarte psihologice în funcție de căutările tale semantico-psihologice pentru ca lor să le iasă bani cât mai psihologici din asta. Asta pe lângă că ISPul național, RDS, mai mult ca sigur se va alege cu un dosar penal extrem de psihologic sau va trebui să ne denunțe.
    Mi-a plăcut comparația cu zonele de interes din război. ACTA e varianta beta a ceea ce s-a întâmplat atunci, altă formă, exact același conținut.

Lasă un comentariu