bate vântul, latră câinii

Încă o dată, legenda renaște din nou

Am fost să văd The Dark Knight rises, de care eram curios datorită câtorva prieteni cărora le-a plăcut, unora chiar foarte mult (chiar până la lacrimi), din nostalgie față de benzile desenate din copilărie, sub pretextul unei „plăceri vinovate“, ori pur și simplu pentru că astea sunt filmele care le plac, că așa sunt ei și n-ai ce să le faci și, oricum, după ce în Oradea s-a desfințat cinematograful „de stat“ Libertatea din centrul orașului (care proiecta filme decente în condiții derizorii, la prețuri foarte mici), toată cultura cinefilă crișană a rămas la mall, unde Multiplexul are un criteriu care, din punct de vedere economic funcționează extraordinar, iar socio-cultural e un dezastru: exclusiv filme proaste, proaste-proaste și comerciale.

The Dark Knight rises e un produs bazat pe o idee reîmpachetată abil de Christopher Nolan. Când spun „abil“, mă refer că e o afacere bună. Neseriozitatea din principiu a unui asemenea subiect „pentru copii“ e prezentată cu o seriozitate moralistă ridicolă. Aș asemăna-o cumva cu simigeria Petru – la care, cel puțin în centrul Clujului, se stă uneori la coadă în compania celor mai galante persoane – care, în ciuda unei reclame elegante de restaurant franțuzesc cu tradiție, e totuși doar o covrigărie scumpă care vinde covrigi „neo-noir“ – adică arși.

Este vorba despre un film-ghiveci inspirat oportunist (cum remarcă Andrei Gorzo), ilogic și inconsecvent, din evenimentele sociale și politice recente. Pe scurt: neoconservatorul Batman (un fel de Antonis Samaras, ca să glumesc), (re)vine să-și salveze polis-ul amenințat de un fel de mișcare Occupy Gotham (Gotham, la origine, e o veche poreclă a New York-ului), condusă de Bane. Pe de-o parte, subiectul pare justificat de întoarcerea, în finalul trilogiei, la originile personajului Batman, născut înspre finele Marii Crize Economice. Pe de altă parte, e o pseudo-parabolă hollywoodiană amuzantă, batjocoritoare și superficială, aluzivă la evenimentele amintite.

Ni se prezintă și povestea lui Bane care parcă că e o re-prezentare a mitului peșterii cu aluzii la Primăvara arabă, un fel de lider „de stânga“ (așadar, personajul rău din capul locului) care se revendică ideologic de la super-inteligentul Ra’s al Ghul, născut (în banda-desenată) chiar în Arabia. Inițial, Bane vrea să distrugă bursa Gotham-ului în contextul unei acțiuni mai largi – revoluția socială (pigmentată cu scene a la Căderea Bastiliei). În rest, tot suspansul filmului este susținut de transformarea proiectul ecologist al corporatistului filantrop Bruce Wayne într-o bombă atomică, care ticăie avantajos ca toate bombele de la hollywood, în timp ce acesta trece prin neverosimile (în contextul unui pretins „realism“) încercări și reușite în urma cărora „renaște din cenușă“.

Aceste două exemple sunt definitorii pentru bricolajul „ideologic“ (e mult spus…) pe care-l face Nolan, atât de puțin subtil încât, aș zice, e prea ușor de făcut o interpretare zizekiană. Un prieten îmi zicea că niciun spectator nu va ieși gândindu-se la chestiile astea sau la concluzia  pe care, la limită, o putem trage: eroii (corporatiști, deși coruptibili, ecologiști, conservatori) care vor binele populației, pe care aceasta, proasta, nu-l poate vedea și nu-l vrea din moment ce e vrăjită așa de ușor de populismul tendențios, au legea de partea lor și nu mor niciodată.

Spectatorul va ieși, poate, satisfăcut pentru banii pe care i-a plătit, căci ar fi fost prea cinic ca Nolan să critice tocmai corporația și establishment-ul cu banii Hollywood-ului în mână. (Și ar fi fost exagerat în contextul unui subiect „pentru copii“ sau adulți infantilizați – soluția putea fi să nu facă pur și simplu aceste apropouri ieftine.) Poate nu-i va plăcea jocul actoricesc strident de prost al lui Ben Mendelsohn (Dagget) sau al lui Cillian Murphy (Dr. Johnatan Crane), sau cele 3 ore i se vor părea, totuși, prea mult. Pentru alte „judecăți“ de valoare, vedeți comentariile de pe Cinemagia (un forum care merită vizitat de fiecare dată când ne revoltăm pe tema cinematografelor puține sau a filmelor bune inexistente în ele). În orice caz, mecanismul funcționează. Să nu ne bucurăm, totuși, prea repede, pentru faptul că e ultimul Batman al lui Nolan: finalul lasă o evidentă portiță deschisă pentru alte filme infantilizante, făcute pe bani mulți, legate de universul gothamian. Ca să nu mai vorbim că înainte să înceapă filmul, pe marele ecran rula reclama unui film ce va să fie lansat în 2013, Man of Steel – adică, un nou film despre Superman.



Lasă un comentariu