banda lui möbius

Trei culori: Alb

Iată, am văzut un film despre care aștept cu nerăbdare să scriu. Oamenii împreună cu care l-am urmărit m-au făcut să mă entuziasmez pentru că, în premieră în viața mea, își puneau realmente probleme legate de conținut și de înțeles…

În seria filmelor despre libertate, egalitate și fratrenitate, regizate de Kryisytof  Kieslowski am urmărit Trois couleurs: Blanc (1994), film care corespunde problemei egalității. Nu, nu așa cum ar crede un reducționism “prin absurd”, filmul nu este despre felul în care egalitatea nu există. Din contră, poanta e că există o formă de pură egalitate, dar care nu îi folosește nici la dracu… Mai era și teza aceasta, că dacă dorești să înfăptuiești egalitatea, nu poți fii tu însuți un termen al ecuației, așa cu este Karol în luptă cu soția sa Dominique. Ei trebuie să apeleze la un terț, pentru că egalitatea lor să poată fi justă. Cred că de aceea filmul debutează la tribunal.

Dominique vrea să divorțeze deoarece Karol nu este în stare să se culce cu ea, cauza impotenței sale putând fi doar chicit, anume felul în care Dominique, nu din greșeală o cheamă așa, îl domină și îl umilește constant. La începutul filmului, Dominique este furioasă deoarece crede că soțul ei nu o înțelege în privința nevoilor sale, motiv pentru care afirmă că nu îl mai iubește. Rămas fără bani, într-o țară străină lui, Karol devenise proiecția pe care și-a făcut-o soția sa despre el, un umilit și amărât impotent. Într-o stație de metrou întâlnește un om bizar, dar familiar, Mikolaj, cu care pune la cale o evadare din locul acela nefericit și ajunge, prin alte umilințe, acasă în Polonia.

Aici Karol începe elaborarea unui plan care se prezintă a fi unul al răzbunării. Dar nu cred că lucruile stau chiar așa. Plot-ul nu mă interesează atât de mult, Karol face rost de mulți bani, apoi încearcă să o aducă pe Dominique în Polonia, așa cum îi ceruse de multe ori înainte. Reușește să facă acest lucru prin însecenarea propriei morți și lăsându-i toată averea. Dezvăluindu-i mai apoi că trăiește, el o pune în situația imposibilă de a se apăra în fața justiției, pentru că este, de fapt, acuzată că și-a omorât fostul soț, Karol dispare între timp. De ce face toate aceste lucruri?

Ipoteza mea este că Karol dorește sincer, dar într-un alt sens decât cel evident, să se răzbune pe Dominique. Problema este dacă el poate fi conștient de consecințele răzbunării sale, pentru că de motivele răzbunării sale este, cred eu, perfect conștient. Karol nu se răzbună pentru că Dominique l-a umilit, deși ea, și noi, putem să credem că acesta este motivul. Momentul cheie al interpretării este moartea însecenată. Karol nu crede că Dominique îl iubește decât după ce o vede la funerarii. El o întâmpină în acea noapte, iar ceea ce nu s-a consumat la nunta lor, se va consuma acum, la “moartea” lui. Karol, în acest punct, nu mai poate face parte din ecuația egalității lor prin aceea că el, efectiv, nu mai are o identitate legală, deci nu răspunde în fața justiției. Ceea ce urmează demonstrează în mod ciudat că Dominique rămâne singurul termen care, pus în fața justiției-echitate pentru că a încercat să reducă, prin omor, celălalt termen, se reduce în mod necesar pe ea însăși, ajunge la închisoare. De fapt, lucrul este valabil mai curând pornind de la celălalt termen, Karol, deoarece dacă acesta se reduce pe sine însuși, va trebui să o reducă și pe ea, altminteri visul său despre egalitate se spulberă. Karol alege o egalitate zero…

Speculația merge în direcția în care noi nu știm dacă scopul lui Karol a fost să o facă pe Dominique să îl iubească sau să se răzbune, sau să se răzbune făcând-o să îl iubească și umilind-o la rândul său. Cred că mai există o alternativă. Problema nu este, niciodată în film, că cei doi nu s-ar iubi. Problema este că ei nu înțeleg când și cum îl iubește unul pe celălalt. Dominique îi reproșează acest lucru explicit. Dar, la fel cred că nici Dominique nu îl înțelege pe Karol, al cărui problemă nu este că femeia l-a umilit, ci aceea că el nu poate deveni bărbatul pe care ea și-l dorește decât dacă îi demonstrează că înțelege ceea cea ea crede că el nu înțelege. Dacă există o răzbunare, aceasta se îndreaptă către acea afirmație a femeii, pentru că răzbunarea lui înseamă să îi demonstreze că ea nu a înțeles că el de fapt înțelesese. Eu totuși cred că motivația lui nu pornește din dorința de răzbunare, ci din aceea de a deveni egal dorinței femeii. Averea și puterea de care face rost sunt simboluri ale faptului că el nu este așa cum Dominique proiectează asupra lui, și face demersuri ca femeia să înțeleagă puterea lui. Dacă problema era să o facă să îl iubească, cred că filmul se putea termina la scena nopții mortuoare, când amândoi știu cât de mult se iubesc. Karol alege să plece, cred eu, pentru că în măsura în care Dominique nu este “redusă”, o dată că nu are loc egalitatea simbolică, adică legislativă, apoi Dominique nu ar avea șansa să înțeleagă ceea ce urmărea Karol de la bun început…

Prin gestul de la finalul filmului, Dominique demonstrează că știe de ce Karol făcuse ceea ce făcuse, devenise ceea ce își dorea ea să fie, iar acum Dominique este ceea ce Karol dorise de la ea să fie, femeia care îi este egală și care îl recunoaște ca dorință a sa. Ambiguitatea finalului este: fie el plânge pentru că a înțeles că prin actul de a deveni în sfârșit egali, Karol îi închise, literalmente, pe amândoi într-o iubire imposibilă, fie plânge pentru că aceasta era singura iubire posibilă, un fel de absolutism al iubirii în sens platonician. Cealaltă ambiguitatea este: de ce se duce Karol la închisoare ca să o “spioneze” fixându-se exact în raza privirii Dominicăi? Oare Karol spera să afle că Dominique nu l-a înțeles? Dar atunci pur și simplu a fost o răzbunare meschină…  Singurul argument pe care îl am împotriva acestei interpretări este că Mikolaj nu putea fi, pur și simplu, atât de rău încât să îl ajute să înfăptuiască aceste lucruri dacă nu erau pentru ceva mai important decât o echitate de căcat. Dacă Karol nu mergea atât de departe, iubirea lor ar fi fost ratată, Dominique nu ar fi înțeles. Dar este și altfel ratată, însă cu rest, adică fără egalitate. Deci, cred că de la bun  început, în film nu a prevalat posibilitatea sau imposibilitatea iubirii, ci faptul ca cei doi să înțeleagă reciproc modul de a-l iubi pe celălalt…



Un comentariu la articolul „Trei culori: Alb“

  1. All that you want potential customers to locate township businesses right away and effectively.

Lasă un comentariu