combustii şi maxime

Colaps livresc

Cu toţii trăim sub convicţiunea impusă de această mutaţie accelerată care este realitatea o numesc aşa deoarece toate faptele şi deciziile noastre se derulează într-un mod spontan şi nou, fără să ne dăm seama unde duc ele de fapt, aici intervine cartea cu care poţi să faci un pact pentru a scăpa din această situare în concret.

combustii şi maxime

Condiția Panopticon

Faptul de a-ţi da cu părerea asupra lucrurilor efemere din viaţa de zi cu zi, duce de obicei la o stare de resurgenţa, de eliberare şi de vigilenţă. Dificultatea intervine atunci când nu mai eşti capabil sa îţi exprimi opinia asupra lucrurilor, iar cele trei stări menţionate mai sus sunt obliterate, în acel moment se declanşează succesiunea opiniilor comune sau opiniile saturate.

combustii şi maxime

Combustie sau Maxim?

Plimbatul pe stradă reprezintă atât o activitate sublunară cât şi una surescitabilă, dat fiind că fiecare faptură „lăptoasă” care se fofilează pe arterele oraşului este vulnerabilă la cel puţin una maxim pe zi. [...] Este la îndemâna oricui acest nerv universal, problema e în ce mod îl poţi potoli sau îmblânzi. Pentru a exemplifica, am să vă povestesc ceea ce eu consider un experiment pe proprii mei nervi, în fiecare dimineaţă. Fiind primul meu text pe blog, consider că dacă reduc totul la Eu, îmi este mult mai uşor să scriu.