Marea Adunare Redacțională

Speculăm – fără să vrem să vă jignim intelectualicește – că unii dintre dumneavoastră citiți acest text pentru că vă întrebați ce înseamnă „epagoge“ și de ce am da un nume atât de inestetic, de puțin cantabil, unui blog. S-o spunem franc: nu avem un brand. Ba mai mult: se citește „epagoghe“, cu „ghe“ de la „ghe ce Doamne l-or numit așa?“. Și accent pe ultima vocală.

Latinii l-au tradus prin „inductio“, care a dat „inducție“ în română, însă noi preferăm interpretarea citată în josul paginii, a lui Martin Heidegger. Pentru cei care nu numai că n-au închis deja pagina, dar vor să vadă ce zice Heidegger ăsta, îi îmbiem să citească, din colecția de texte heideggeriene „Repere pe drumul gândirii“ (1988, singura ediție), eseul despre conceptul de „physis“ la Aristotel.

Veți găsi texte de varii dimensiuni, unele grave, dar și multe (suspect de multe) scrise cu o jovialitate sinceră, uneori frustrant de sinceră în contexte aparent pre-apocaliptice. În pofida raportului variabil între tragic/comic din suita de articole, sperăm să fie toate inteligente (sau cel puțin să pară), iar unele, poate, să cinstească motoul care, credem, îndeamnă la o așezare calmă, cu distanța necesară oricărei distingeri, în spațiul reflecției frugale asupra lucrurilor care ni se întâmplă și pe care le reperăm prin simpla vedere. Sperăm că, dincolo de relativa doză de entertainment, o parte din ce citiți aici să contribuie (chiar dacă subtil) la sporirea nuanțelor, delimitărilor, în raza privirii care se/ne-o umple(m) zilnic de fapte și lucruri. A trece cu vederea peste lucrurile tulburătoare, fără ridicarea și preluarea lor din raza privirii pentru a le înțelege posibilitatea, nu e doar dovada banalei ignoranțe ci ține, credem noi, și de anumite aspecte patologice.

Iar acum c-ați adormit, să vă punem, domnilor și cucoanelor, față cu redacțiunea:

Valeriu CUC – redactor-șef;
Alexandru BORDA – paznic de noapte al seriozității, fost critic de artă în liceu, actualmente redactor;
Diana BULZAN – co-corector și redactor;
Larisa CHERECHIANU – femeie cu inițiativă, principialo-relativistă;
Claudia MARTA – doar (dar important) redactor;
Mircea MORARIU – velociredactor (1% redactor, 99% răpitor de comentarii deranjante);
Andrei PINTEA – spirit liber de haiduc intelectual;

Mihai Maga a creat „tâmplăria“ blogului din marea lui bunătate, pentru ca ulterior musiul Cuc să-l modifice cum vrea dânsul strice, urâțindu-l.

Ah! Încă ceva. Exonerare: toți cei de mai sus sunt, chiar dacă par înțelepți cu barba-trenă, studenți la Facultatea de Filosofie de la Cluj. În ciuda afilierii din subtitlu, toate opiniile aparțin autorilor, iar Universitatea Babeș-Bolyai (departamentele și conducerea ei) nu le împărtășeste în mod necesar. Revendicarea instituțională face mai mult referire la spațiul de studiu oferit de Universitate, grație căruia s-a constituit grupul omogen (mai mult sau mai puțin) ca atitudine.

Adresa electronică de contract e redactiaepagoge@gmail.com. Întrebați și vi se va răspunde.